Vinieta electronica – ROVINIETA

Rovinieta electronica ar putea fi introdusa in primul trimestru din 2010, iar prin acest sistem se va putea verifica daca soferul a achitat sau nu taxa de drum , a declarat saptamana aceasta la Senat secretarul de stat in MTI, Marin Anton.

Rovinieta electronica vine in T1 din 2010

Ministerul Transporturilor a anuntat ca din vara acestui an va fi functional sistemul electronic de verificare a rovinietelor. Incepand cu introducerea sistemului de monitorizare a rovinietei, nu va mai fi nevoie de aplicarea unor autocolante. Sistemul va functiona in paralel cu vechea rovinieta cu autocolant, potrivit NewsIn.

“Prin implementarea sistemului la plata rovinietei, numarul masinii va fi introdus intr-o baza de date, iar ulterior, prin intermediul camerelor instalate pe drumurile nationale se va verifica daca rovinieta a fost achitata. Cu banii de pe rovinietele electronice se va reusi strangerea unor bani pentru drumuri. Licitatia a avut loc fiind castigata de o firma dar exista acea perioada de zece zile pentru depunerea contestatiilor” a declarat  directorul general al CNADNR, Dorina Tiron.

Sistemul informatic de emitere, gestiune, monitorizare si control a rovinietei necesita o investitie de 38,45 milioane lei plus TVA, aceasta fiind suportata din bugetul Companiei Nationale de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania (CNADNR).

Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania (CNADNR) ofera pana la 93.870.000 lei, fara TVA, echivalent a 22.350.000 euro, pentru achizitionarea unui sistem informatic de emitere, gestiune, monitorizare si control a rovinietelor.

“Valoarea estimata pentru contractul supus procedurii de achizitie publica este de 38.451.000 lei, echivalent a 9.155.000 euro. Autoritatea contractanta isi rezerva dreptul de a atribui servicii similare (cf art. 25 alin.(1) din OUG nr. 34/2006) pentru o valoare estimata de 55.419.000 lei, fara TVA, echivalent a 13.195.000 euro, rezultand o valoare estimata de 93.870.000 lei, fara TVA, echivalent a 22.350.000 euro”, potrivit unui anunt al CNADNR din septembrie.

Data limita pana la care companiile au depus ofertele a fost stabilita pe 2 noiembrie 2009.

“(…) rovinieta electronica permite plata si punerea acestui sticker in parbriz si urmarirea electonica, asa cum se face in tarile Uniunii Europene, in mod modern si civilizat. Va exista un sistem computerizat de urmarire a plati, practic rovinieta inseamna plata taxei de drum pentru autovehicule ” a explicat secretarul de stat in MTI Marin Anton.

Sursa: wall-street.ro

Roviniete si distributia lor

Roviniete.ro – este noul site de informatii despre tarifele de utilizare a retelei de drumuri nationale din Romania – taxa de utilizare a infrastructurii rutiere.

Cat costa rovinieta?

Cumpara rovinieta online!

Pentru cine se aplica?

Legislatie – roviniete la zi!

Servicii specializate pentru companii!

In contextul in care taxele si impozitele din Romania sunt din ce in ce mai multe si mai diversificate, pe piata informatiilor directe oferite de mediul internet a aparut un nou site specializat pe informarea directa a consumatorului.

Site-ul www.roviniete.ro a fost gandit ca un instrument simplu si eficient de informare asupra tarifelor de utilizare a retelei de drumuri nationale din Romania – asa numita rovigneta.
Toti posesorii de autovehicule din Romania sunt obligati prin lege sa aiba asupra lor, in situatia in care utilizeaza drumurile nationale din afara oraselor, rovigneta, prin care demonstreaza ca au achitat acest tarif. Este important sa cunoastem valoarea acesteia, catre cine se adreseaza, in baza carui temei legal si mai ales de unde o putem procura!

SCALA ASSISTANCE impreuna cu Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale SA (C.N.A.D.N.R.) pune la dispozitia utilizatorilor de drumuri din Romania cea mai facila modalitate de achitare a tarifelor de utilizarea retelei de drumuri nationale din Romania.

NOU !!!!!!!!

PENTRU CLIENTII INSTITUTII PUBLICE VA RUGAM SA FOLOSITI CONTUL:

RO 86 TREZ 2165 069X XX02 0865

TREZORERIA CLUJ NAPOCA

Un produs Scala Assistance pentru dumneavoastra!